Magicianul, J.F. overview

“Magicianul” sau “Finding Neverland” sau … “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”

De ce se scrie atat de despre acest miraj al drumului dificil care te duce in final la un rezultat opus fata de cel pe care il astepti ?

De ce exista legile lui Murphy ? (nu acel Murphy motanul meu persan negru despre care am mai scris)

De ce exista in fiecare dintre noi aceasta latura care se indoieste la un moment dat ?

Nu stiu de ce trebuie sa existe toate aceste lucruri, poate doar ca sa fim mai atenti unde pasim pe drum, si atat. E greu insa sa iti limitezi imaginatia omeneasca doar la cativa pasi si atat, iar, din nefericire, valoarea cea mai mare a existentei lor se constituie in frica umana de necunoscut. Pentru ca, de fapt, nu mergi pe drum inainte din cauza ca nu stii ce se intampla, ci nu mergi pentru ca se pot intampla x,y si z/2 lucruri rele de care iti este frica.

De ce ? Pentru ca suntem educati inca din scoala in legatura cu “fatidicul”. Binenteles ca omenirea va muri din nu stiu cate motive, binenteles ca 2012 este ceea ce este, binenteles ca exista un cutarica capabil in orice moment sa mai faca ceva rau si singura noastra grija este sa urmarim cum se leaga toate aceste evenimente.

Stau si ma intreb, de ce nu exista un curent din acesta de chestii pozitive. Pai da, dar daca ar incepe sa fie de maine, noi suntem incapabili sa acceptam si sa asimilam schimbarea. Nu putem sa excludem din viata noastra ceva-ul care sta la panda sa ne faca vreun rau.

A nu se intelege ca sustin cinematografia comerciala americana in care “mereu este bine”, dar doar la final, ca pana la final se deruleaza o apocalipsa in care toata lumea moare, iar la final, nu se stie de unde, apar multimi intregi de americani fericiti :)

Ma gadesc oare de unde si cand a plecat acest fatidic, considerand ca am reusit sa citesc cate ceva pana acum. In Sfanta Scriptura, cu exceptia episodului apocaliptic, inregistrez doar evenimente aparent imposibil de realizat si totusi cu final glorios. Chiar referindu-ma la vechiul testament, iar aici includ si invataturile din Coran, tot nu vad drumuri care duc spre nicaieri.

Bun, mai departe trebuie sa mentionam ca nu pentru toate popoarele invatatura de temelie a fost monoteista, insa drumul desi dificil de urmat era la fel de clar si la fel de clare erau asteptarile: greseste cineva, e pedepsit, nu e ca stai ca nu e chiar asa.

Deci, ma gandesc oare ce nevoi marete (scuzati exprimarea !) am avut noi, umanitatea, de am transformat drumurile drepte in drumuri sinuoase si binele in rau ?

“Magicianul” e o carte remarcabila in primul rand pentru ca e foarte bine scrisa, in al doilea rand ca te absoarbe complet si in al treilea rand pentru ca asa o carte mare, de fapt se rezuma la o povestioara de jumatate de pagina. Pentru mine acest al treilea rand este cel mai interesant: “Tu esti Dumnezeu ? Nu, cineva te-a pacalit. Eu sunt doar un Magician”.

Binenteles exista al patrulea rand pentru care este remarcabila, faptul ca ne arata cate eforturi si suferinta au fost puse in slujba unei idei, iar la capatul drumului nu era ceea ce se cauta. Acesta e al patrulea rand care a dat nastere acestor ganduri ale mele…

2012
02/14
POSTED BY
CATEGORY
Pense sans cesse
Semantica
Write comment

Despre anul 2011

Un an zbuciumat, dar plin de realizari, cred ca cel mai plin de pana acum !

Cand ma gandesc insa, toate lucrurile se leaga de un om minunat pe care il am alaturi de mine si care a venit cu acei 50% lipsa, Marian Cojocaru.

2011 a adus multe proiecte noi si reusite pe plan profesional, in ciuda contextului economic. Si daca tot vorbesc de proiecte bune in aceste conditii, pot spune si ca au o rezonanta frumoasa in plan personal. Poate sunt multi cei care si-au stabilit prioritati in viata lor pentru a trece peste greutati, insa pentru a reusi pot spune ca nu prioritizarea este cea mai buna, ci taierea de tot de pe lista a lucrurilor fara de care ai putea sa traiesti. E o provocare ceea ce spun aici, dar incercati sa faceti o astfel de lista, dupa care sa va imaginati in rutina zilnica lipsa acestor lucruri si sa vedeti daca se poate.

Eu am ajuns la concluzia ca nu alocam suficient timp lucrurilor cu adevarat importante, pentru ca in ciuda prioritizarii, acestea aveau nevoie de mai mult timp decat aveam eu la dispozitie. De aceea spun ca exista o rezonanta foarte frumoasa in plan personal a reusitei profesionale. Cand tai din lista, degrevezi de obligatii si o parte personala.

Mi-am propus la inceputul anul 2011 cateva lucruri: sa ma implic intr-un proiect european ca sa invat cum functioneaza, sa imi schimb serviciul, sa reusesc sa termin MBA-ul, sa reusesc sa mentin punctul de lucru al firmei, sa-l ajut atat cat pot pe Marian cu activitatea de la aerodrom, sa-mi iau licenta de pilot, sa merg la cor la repetitii. Lista mea de obiective suna ca lista oricarui om care pe langa eforturile personale trebuie sa aibe nevoie si de putin noroc. Pot spune ca aceste obiective au fost atinse in procent de aprox. 60% si ce a ramas o sa cuprind pe lista lui 2012. Ceea ce nu luasem in calcul au fost niste obiective personale, pentru ca asa se intampla mereu, le lasam pe ultimul plan.

Ca sa inchei, pot spune ca lista de obiective a lui 2012 este dedicata majoritar familiei mele, dupa care urmeaza diferenta aceea de 40% ramasa de anul trecut !

2012
01/03
POSTED BY
CATEGORY
Sens in sus
Write comment

Reloaded

Scriam anul trecut despre prima mea experienta in pharma, la Vifor International, despre fosta mea sefa si despre faptul ca a trebuit sa schimb cate ceva pentru a avea succes. Nu mi-am imaginat ca articolul meu va avea un asa rasunet, dar am aflat acest lucru de curand de la fostele mele colege. Probabil ca in aceasta viata toti provocam situatii si evenimente din care lipsim ca si personaj principal sau despre a caror existenta e posibil sa nu aflam niciodata. Mda… noroc cu Lia ca m-am schimbat si-am aflat :)

Am recitit articolul si, poate ar trebui sa adaug acum ceva. Oamenii remarcabili pentru ceea ce fac, de multe ori nu sunt cei mai iubiti. Nu am cunoscut multi oameni care sa aibe capacitatea intelectuala a Liei, dar amplificand gradul meu de tensiune interna  pe care mi-l provoaca un om incompetent sau incapatanat, ajung sa inteleg de ce exista si reactii mai amplificate, insa….nu e constructiv ! Colegele imi povesteau cu regret ca articolul meu a aparut in prim planul unei sedinte datorita acelorasi tensiuni create in echipa.

Ceea ce am scris si anul trecut si intaresc si acum este faptul ca exista o eficienta a acestui stil managerial dictatorial, insa cu echipa potrivita. E clar ca vor exista comentarii mereu, insa doar comentarii, iar treaba merge bine inainte. Eu nu am fost niciodata genul de om care sa stea in umbra cand are ceva de zis, pentru ca … nu vreau sa-mi fac viata complicata. Vesnica nemultumire aparenta sau nu, de multe ori complica lucurile si fura din timpul alocat ideilor bune.

Daca cineva se intreaba cand am vorbit ultima data cu Lia, am vorbit saptamana trecuta si nu mi-a spus niciun cuvant despre articolul meu. Personal, simt ca ii datorez foarte mult, in ciuda certurilor pe care le-am avut. Si inchei aici !

Am inceput acest articol ca in filmul ”21 grams”, de la sfarsit la inceput si ma intreb daca nu cumva e un pattern personal de a spune lucrurile si nu doar ceva intamplator.

Inceputul povestii este ca ma voi ocupa din nou de produsele Nestle, asa cum a inceput si carera mea in acest domeniu, un fel de prima dragoste …

BTW: Imi aduc aminte cu placere ca l-am cunoscut in 2007 pe unul dintre directorii internationali de la Nestle si dupa 15 minute de conversatie vorbeam despre Harley si alte motoare :)

2011
11/27
POSTED BY
CATEGORY
Sens in sus
Write comment

Liviu Ciulei si Lucian Blaga

Urmaream aseara un interviu in reluare pe TVR 1, cu regizorul Liviu Ciulei, avand ca tema generala activitatea sa de-a lungul timpului. A fost placut sa-l ascult povestind pe acest mare om si, ceea ce m-a impresionat in comparartie cu alti artisti, a fost coerenta firului epic. Daca adaug si varsta inaintata, este intr-adevar remarcabil !

Insa ceea ce mi-a starnit dorinta de a scrie a fost felul in care a povestit despre Blaga. A fost prieten cu T. Arghezi, ok, dar el a fost fascinat de opera lui Blaga. Si, asa, mi-au revenit in minte cuvinte din poeziile lui Blaga, trairi pe care le-am avut lecturand scrierile sale. Recunosc ca una dintre poeziile mele preferate, ale carei versuri inca le tin minte este ”Dati-mi un trup, voi, muntilor”. Nu e foarte cunoscuta, nici nu este de o filozofie aparte, insa rezoneaza cu mine.

 Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Si mai am o amintire vie …. “Paradis in destramare”, amintire de la BAC. Nu era una din poeziile studiate in programa, imi aduc aminte de colegii mei care se uitau disperati intrebandu-se ce e cu subiectul acesta. Mie mi-a placut si s-a lasat cu o discutie deschisa intre mine si profesori cand am sustinut proba. Unii spuneau ca nu au mai citit nicaieri genul de comentariu si de unde am luat …. idioti !

Realitatea statea in felul urmator: la MF1 exista 8 ore de matematica, 8 ore de informatica, 8 ore de fizica si restul …La disciplina de limba si literatura nu se studia decat romana, adica partea de literatura universala nu exista in programa. Asa ca, numai datorita unei profesoare deosebite ca om, doamna Luminita Balalau, am depasit granitele studiului obligatoriu. Nu numai eu, ci si ceilalti colegi… sau poate ca era mai interesant sa citesti si sa inveti lucruri care nu erau obligatorii !

Profesorii care venisera la BAC nu intelegeau cum e posibil sa comentezi un text, facand comparatii cu alte texte si autori din afara programei, astfel ca aveau probleme in luarea deciziei … se intampla in 1998 si de atunci au mers tot la vale.

Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu păr nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
ţărâna va seca poveştile
din trupul trist.

Ce cred eu despre Blaga, cred ca Blaga a reprezentat revolutia in literatura romana, cred ca Blaga a fost un “must”. Nu este poetul meu preferat, pentru ca Blaga nu reprezinta numai poezie, dar il consider de departe ca avand cea mai mare valoare in literatura romana.

La fel ca si Blaga, un Liviu Ciulei trebuia sa existe in Romania, ca sa revolutioneze, ca sa se intample si altceva. Si ma uit la poza lui Blaga de mai sus care imi aminteste de actorul Liviu Ciulei din “Padurea Spanzuratilor”. Viata e interesanta !

Am gasit un alt interviu pe internet, nu cel pe care l-am vazut aseara: http://www.trilulilu.ro/LISENT/486adcd2be7d5a

2011
10/27
POSTED BY
CATEGORY
Semantica
Write comment

Incompetenta, la rang de cultura

In Romania, cu cat esti mai incompetent cu atat reusesti mai bine sa mergi mai departe. Esti mai incompetent, deci nu esti o amenintare pentru superiorul tau, la randul lui, gradul de incompetenta pe care il are nu reprezinta o amenintare s.a.m.d. Realistic vorbind, nu cred ca trebuie sa limitez acest concept doar la Romania.

Oamenii incompetenti se simt in permanenta amenintati, vad peste tot un dusman, o lupta, traiesc in permanenta cu sentimentul fricii, cu sentimentul razbunarii, nu aleg niciodata calea cea dreapta si simpla pentru ca ori nu o vad, ori pentru ca in permanenta in mintea lor incolteste gandul ca acolo ii asteapta o capcana, cineva care vrea sa le faca ceva.

Incompetenta e o stare continua si e departe de sentimentul produs de esecul unui om care a incercat sa faca, la un moment dat, lucrurile perfecte. Incompetenta este un fapt demonstrabil, iar de aceea incompetentul constientizeaza neputinta sa si e musai sa o ascunda :) Daca ar fi sa fac o clasificare a mincinosilor, intr-adevar i-as situa pe primul loc pe infractorii de rand cu sau fara cazier inca. Insa locul doi il dedic in totalitate incompetentilor, cei pentru care viata nu exista fara minciuna.

Istoria ne demonstreaza ca minciuna e o stare care nu dureaza foarte mult, ca la un moment dat adevarul isi face loc. Si atunci, ce se intampla ? E simplu: se gasesc altii care pot fi mintiti frumos. Ceea ce este uimitor, este faptul ca oamenii incompetenti isi cheltuie timpul pentru perfectionarea sistemului de a minti, in loc sa investeasca in competitivitate. E un raspuns simplu si pentru acest lucru: oamenii incompetenti sunt niste oameni foarte comozi; chiar daca sunt in stare sa fie activi 24 de ore, acest lucru se intampla doar in ritmul lor, atunci cand doresc si fara dorinta de a obtine vreun rezultat.

Fata de toti ceilalti oameni, incompetentii se fac remarcati atunci cand povestesc cate ceva, prin faptul ca vor sa arate cat de multe lucruri fac, intr-un mod foarte credibil, incat te gandesti de unde au atata timp. Vor sa impresioneze mereu cu niste capacitati ireale si adevarul este ca reusesc. Realitatea este ca, de multe ori, sunt spectatorii, sunt cei care privesc de pe margine cum se intampla lucrurile, insa isi asuma nelimitat meritele, le adauga la palmares si cum nimeni nu stie adevarul, istoria ramane asa. Daca e vorba de lucruri importante, in care au fost implicati si altii, in mod sigur acei altii vor avea parte de o istorie negativa.

Incompetentii se recunosc intre ei si sunt cei mai dispusi sa coopereze unii cu altii cand e vorba de bani. E normal, cand vorbesti aceeasi limba sa te intelegi mai bine. Si astfel, apare un fel de cultura organizationala a supravietuirii cat mai mult pe spinarea  unei firme pe baza  logo-ului “eu fac tot, deci mie mi se cuvine, nu firmei”. Sau, luand in gluma cuvintele lui J. Collins “put the right people in the bus”, sa punem oamenii corespunzatori in autobuzul condus de un incompetent :) )

 Trecand peste partea profesionala si revenind la starea de continuitate a incompetentei umane, viata personala a acestor oameni incompetenti este o mare minciuna. Se mint pe ei insisi ca sa se simta bine, iar familiile sunt un dezastru mai mult sau mai putin bine camuflat.

Ma intreb unde si cand s-a pierdut valoarea opusa incompetentei si avem o noua cultura predominanta…

Ma intreb iarasi, de ce astfel de oameni apar din ce in ce mai des, tocmai acum cand e mai greu, cand din punct de vedere economic lucrurile nu merg intr-un sens ascendent. Una din explicatii pleaca din politica, incompetenta politica a celor ce conduc. Si daca ei fac asa, eu de ce sa nu fac ? Poate fi o motivatie la indemana pentru oricine ! Lipsa viziunii in viitor, pentru ca momentul este cel care conteaza, lipsa interesului pentru tot ceea ce e in jur (la ce oare sa economisim tocmai noi resursele, in mod sigur sunt unii care castiga din toata campania bio-eco) si lipsa respectului pentru oameni.

Incompetentii nu au prieteni, doar cunostinte pe care le denumesc astfel si care sunt bune sa seveasca unui anumit scop. Am auzit de multe ori lucruri de genul: Cine ? Ala ? Un idiot, un visator ! Pai da, dar acel om nu ar zice despre tine asa ceva, acel om iti transmite salutari si nu vrea nimic de la tine … Mda !

M-as bucura sa existe un ierbicid selectiv, eficace pentru aceste buruieni sociale, insa realitatea este ca atunci cand lucrurile nu mai merg, nimeni nu mai sta sa faca selectie, se asteapta pana cand se ajunge la concluzia ca trebuie taiat tot din radacina. Si daca nu stii dupa aceea sa intretii pamantul, buruienile apar din nou, o cultura din nou compromisa … c’est la vie !

2011
09/18
POSTED BY
CATEGORY
Pense sans cesse
Write comment

Valori si non-valori

Ajung mereu la aceeasi concluzie, cand incerc sa inteleg alegerile unui om si anume, ca valorile pe care le avem in viata merg impreuna si cu non-valorile. E simplu, ceea ce pentru mine are o valoare, pentru tine nu are, pentru ca tu esti diferit si de aceea viata nu e plictisitoare.

Insa, ma enerveaza ceea ce consideri tu valoare, TU = o majoritate pentru care banii au valoare mai mare decat altele, TU = o majoritate pentru care venerarea propriei persoane este o valoare. TU = o majoritate care se chinuie o viata intreaga, pentru ca nu are cum sa atinga o limita si duce o lupta haotica cu toti din jur.

Discutam intr-o seara cu Mircea de la Hanul Calugarenilor despre un sat situat pe Valea Izei, unde toate casele au bucatarii imense, construite ca niste terase, ce contrasteaza cu restul satelor vecine. Mircea a intrebat o batrana la ce-i foloseste. Raspunsul a fost simplu: pai daca vecinul are, eu sa nu am ? Mircea a analizat: inutilitatea raspunsului, lipsa de ratiune si dezamagirea vis-a-vis de pierderea valorilor traditionale. Eu am analizat: pentru cei batrani casa si pamanul au fost si sunt singurele lucruri de valoare. Nu-mi aduc aminte de vreo mamaita de la tara sa poarte bijuterii sau haine scumpe. Insa imi aduc aminte de mamaita mea ca a fost mandra toata viata de casa ei, iar cand tata a mai construit inca o camera nu mai putea de atata mandrie. Camera pe care o facuse tata, nu avea nici ferestre si nici usi sculptate ca restul casei, daca ma gandesc chiar nu prea se potrivea cu acea casa inalta si frumoasa ca un muzeu, dar mamaita nu vedea asta, vedea casa mai mandra si mai frumoasa. Prin urmare, pe mine nu m-a deranjat raspunsul batranei morosence atat de tare !

IMPRUMUTAREA VALORILOR SI NON-VALORILOR

Cand suntem copii, de multe ori preluam ideile altora pentru ca ni se par mai sclipitoare :) Asa imi spunea Maria, nepoata mea, ca atunci cand a cunoscut-o pe prietena ei Mara, ii placea atat de mult de ea, incat facea aceleasi lucruri ca si ea. A realizat singura acest lucru peste un timp. Unii nu-si bat capul cu asa ceva niciodata, ci imprumuta idei si valori, si le insusesc pentru o perioada, dupa care observi ca actioneaza total contrar pentru ca au descoperit o noua valoare sau non-valoare.

Valorile fiecaruia le consider obiective personale in aceasta viata. Daca pentru unii au valoare lucrurile pe care le construiesc impreuna cu cei de langa ei, pentru altii au valoare mai mare realizarile independente. Pentru mine, ambele fac parte din bagajul de valori, insa exista o ecuatie personala: nu fac incercari pe tine, pana nu mi-am demonstrat mie ca se poate.

Cred, de asemenea, ca valorile reale ti le stabilesti singur in timp, in functie de ceea ce ai devenit ca om. Auzi multi oameni vorbind despre familie ca o valoare, ca asa suntem educati de mici, dar oare cati inteleg aceasta valoare ? Daca intrebi, oricine iti va insira o serie de nevoi satisfacute si o alta serie de nevoi nesatisfacute.

OAMENI CARE REPREZINTA VALORI

… de obicei nu prea ii vad cei din jur asa si ajung si ei sa se anuleze sau sa se refugieze. Acum, probabil mintea v-a zburat la poeti, oameni de stiinta etc. Nu, e vorba de oameni de langa noi, pentru care trebuie sa ne dam jos ochelarii de cal sa-i vedem sau sa ne scoatem dopurile din urechi sa-i auzim.

Saptamana aceasta, nu mai stiu in ce zi, Petre, paznicul de la aerodrom citea. Ce ? Pavel Corut ! Eu cu ochelari de cal, cu dopuri in urechi si cu ceata pe creier zambesc si il intreb intr-o doara cum i se pare ? Raspuns: pai, am mai citit cartea aceasta, am citit mai multe carti scrise de P.C. si altele … Recunosc ca nu am simtit vreo pasiune artistica pentru autor, dar in acel moment a intervenit sistemul meu de valori care mi-a tras un bobarnac. Nu stiu cum e Petre, nu e un om deosebit, stiu doar ca in acest fel pot sa trec orbeste pe langa unii oameni speciali in aceasta viata.

Multi sportivi sunt considerati valori, fapt ce ii deranjeaza pe multi din cei au realizat ceva in viata in alt domeniu. Nu e gresit 100%, dar cei care performeaza intr-un sport si se intorc campioni, au o valoare prin puterea psihica de care dau dovada. Sportul nu insemna doar conditie fizica, ci insemna un mental apt de risc in orice moment. E greu de inteles pentru unii, nici  nu ma straduiesc. Pentru un sportiv, faptul ca nu stiu ce manager sclipitor pentru a lua o decizie simpla are nevoie de cateva ore este o non-valoare. Nu o sa inteleaga niciodata acel timp pierdut, asa cum nici un manager nu va aprecia o gandire pe termen scurt a unui sportiv si nu va intelege niciodata de ce pe termen scurt ideile unui sportiv sunt mai rapide decat ale lui. 

Valorile personale ajungi sa le simti in timp, sa le constientizezi si sa le recunosti unde le vezi pentru ca ele iti confera un confort, o ordine interioara si te ajuta sa faci mai mult. Valorile personale nu sunt ca un diamant slefuit si pus frumos intr-un raft, ci lor le dam plus-valoare prin dezvoltarea noastra ca oameni, prin progres.

Cand ai niste valori reale dupa care te ghidezi, nu imprumutate, poti face o selectie adevarata a ceea ce iti trebuie ca individ, adica poti alege sa-ti fie bine. E mare lucru ! De aceea multe organizatii si-au definit o “cultura organizationala”, adica o serie de valori in cadrul organizatiei, pentru a stii ce sa alegi la un moment dat si in ce scop. Pana si aceasta cultura organizationala se modifica in timp prin plus-valoare, in ciuda unor decizii luate de mai multe capete, dar in favoarea progresului.

Nu-mi place aceasta ultima comparatie, dar e la indemana tuturor, iar aplicand acest principiu universului personal nu cred ca e rau pentru inceput, nu cred ca e rau sa pleci de la cateva valori, de la cateva lucruri la care tii si sa incepi sa construiesti.

Sau…cu alte cuvinte, pentru mine e important acest sistem de valori, iar pentru altcineva e doar polologhie la miezul noptii.

2011
04/07
POSTED BY
CATEGORY
Semantica
Write comment

Despre asumare

Ce ne asumam, cine isi asuma mai mult si de ce?


Revin cu povestea despre viata unui om care lucreaza in vanzari. Ce iti asumi cand faci asta ?

1. orice se intampla, trebuie sa discuti cu clientii

2. oricine ar fi clientii, trebuie sa-i accepti

3. la orice ora trebuie sa fii mereu apt pentru a negocia

4. orice problema personala ai, nu trebuie ca aceasta sa fie sesizata de cineva

5. trebuie mereu sa zambesti

6. trebuie mereu sa arati bine

7. trebuie mereu sa fii atent la toate din jur

8. nu te reprezinti pe tine, reprezinti compania sau produsul impreuna cu toata politica organizationala

9. nu iti permiti sa-ti pierzi carnetul de conducere

10. nu iti permiti sa-ti pierzi telefonul

11. nu iti permiti sa-ti inchizi telefonul

12. nu iti permiti vacanta atunci cand ai chef

13. trebuie sa ai mereu masina curata

14. daca sunt vinovati ca nu exista suficiente venituri in companie, in mod sigur faci parte din acest grup

15. de multe ori, trebuie sa accepti sa vinzi lucruri fara valoare

16. de multe ori, trebuie sa accepti sa urmezi anumite reguli impuse, chiar daca instinctul sau pregatirea de vanzator ar aduce rezultate mai bune

17. oricat ai munci cateodata, rezultatele nu sunt proportionale cu munca – e o loterie !

18. nu ai cum sa vinzi si sa fii calm

19. nu ai cum sa vinzi si sa fii “slow”, traiesti in permanenta intr-un ritm accelerat

20. pentru cei din jur esti prea energic

21. pentru familie esti cateodata prea stresant

22. in timp, ajungi sa maschezi agitatia interioara, ceea ce provoaca un stres suplimentar

23. nici in weekend nu-ti permiti sa iesi imbracat neglijent

24. trebuie sa fii mereu informat ca sa discuti cu clientii

25. inveti sa minti fara ca altii sa se prinda

26. cand incepi sa imbatranesti, realizezi ca e din ce in ce mai greu sa faci concurenta unui vanzator mai tanar

27. cand incepi sa imbatranesti, iti este teama ca vei fi inlocuit si in niciun caz ca experienta va conta

28. veniturile tale sunt de cele mai multe ori variabile si traiesti cu dorinta de a face mereu mai mult pentru a castiga mai mult

29. timpul personal nu mai exista, ceea ce ramane se imparte intre munca si familie

In ce masura suntem dispusi sa ne asumam toate aceste lucruri ? Sincer, sunt putini cei care pot face aceste lucruri pentru un timp mai indelungat. Majoritatea renunta si evidentiaza job-urile din vanzari ca fiind cele mai stresante din viata lor.

Cat de multe ne asumam intr-o familie ? Un raspuns imediat ar fi – cam tot !

E bine, nu se intampla, intotdeauna exista unul care isi asuma mai mult pentru ca lucrurile sa mearga. Pana acum ceva timp, barbatii isi asumau rolul de cap de familie, ocupandu-se de bunastarea acesteia. Din nefericire, fiind in principal materiala, aceasta grija pentru bunastare nu poate sa produca decat nefericirea celui angrenat in producerea ei. Fericitii beneficiar nu vor putea sa realizeze niciodata nefericirea producatorului, pentru ca asumarea anumitor atributii capata aspect de normalitate. Fain, frumos !

In ultimul timp, vad o balanta egala: barbati si femei care isi asuma, barbati si femei care sunt asumati, dar mai vad si o indreptare catre normalitate, mai bine spus catre fericire a unei mici cote de oameni progresisti, care refuza sa isi mai asume parteneri de viata. Este vorba despre o echitate morala si nu in ultimul rand despre fericire.

Este echitabil sa-ti imparti viata cu persoana care preia in mod natural partea de sarcini pe care tu nu poti sa o faci. Este inechitabil sa-ti traiesti viata cu o persoana cu care nu imparti lucrurile, ba mai mult vine cu sarcini in plus, inclusiv cu grija pentru existenta ei. Este inechitabil sa poti sa faci mai multe si sa renunti la progres, datorita task-urilor nepreluate de altcineva care iti manaca viata. Intr-un final oricum descoperi ca nu merita.

Mi-a venit acum in minte un al treilea exemplu, oarecum sintetic:

Localitatea Comana are islaz. Ani de zile, cat timp a fost alt partid la putere, acest islaz a inghitit foarte multi bani de la Primarie. Primul lucru pe care l-a schimbat noul partid venit la putere a fost sa nu mai directioneze bani catre islaz. Obisnuinta localnicilor cu intretinerea islazului a dus la conflicte, desi nu au animale care sa pasca tot acest islaz. Banii sunt redirectionati acum catre constructia unui dig, prin care Neajlovul sa nu mai inunde zona mai joasa, inclusiv islazul. O alta parte de bani sunt redirectionati catre amenajarea turistica a comunei. Probabil ca masurile luate de actualul partid vor fi apreciate peste inca niste ani si in niciun caz acum. Probabil ca se vor bucura cand vor vedea ca desi banii vor fi redirectionati catre islaz, datorita digului, acesta nu mai este inundat.

Ne asumam lupta cu obisnuinta oamenilor ? Ne asumam doar ceea ce ne trebuie ? Ne asumam o viata guvernata de munca ?

Nu putem raspunde, pentru ca de aici mi-a venit ideea articolului, de la niste raspunsuri pe care nu as stii sa le dau la intrebarile Cat sunt in stare sa-mi asum de fapt ? si Cat merita sa-mi asum ?

Am ales 3 exemple: unul ce tine de viata privata, unul ce tine de servici si altul ce tine de fapt de o organizatie, de un grup din care am putea face parte. Toate sunt reale, iar exemplul cu vanzarile este rupt din viata mea personala. A fost o perioada in care imi asumam integral cele scrise, acum nu o mai fac, pentru ca am observat ca renuntarea la timpul personal mi-a consumat cel mai mult neuronii. Nu ma deranjeaza sa raspund la telefoane 14 ore pe zi sau sa-mi iau liber doar atunci cand se poate, am acceptat ca ritmul meu de viata e mai rapid ca al celorlati si am inteles ca nu pot sa le pretind anumite lucruri, in concluzie, nu ma deranjeaza nimic altceva din cele 29 de lucruri pe care le-am mentionat, cu exceptia lipsei timpului personal. Acest lucru nu mai vreau sa mi-l asum !

In ce masura imi asum persoane in viata mea ? A fost o perioada in care am facut si acest lucru. Sincer, ma bucur ca a trecut, pentru ca nu stiu sa povestesc nimic interesant din acea perioada, ci doar pot sa spun ca am renutat la o serie de lucruri care imi placeau, din cauza lipsei de timp.

As spune ca e o buna analiza asta cu asumatul, chiar rascoleste adanc lucrurile !

 

2011
03/18
POSTED BY
CATEGORY
Pense sans cesse
3 comentarii

Magicianul, J.F.

“Experienta m-a facut sa inteleg ce este cu adevarat umorul. Este o manifestare a libertatii. Tocmai pentru ca exista liberate, exista si suras. Numai un univers total predeterminat ar putea trai fara el. In final numai devenind victima poti scapa de gluma de pe urma – care consta tocmai in descoperirea ca , tot retragandu-te de peste tot, te retragi in tine insuti pana la punctul in care nu mai esti liber si sfarsesti prin a nu mai exista. Este un lucru pe care majoritatea oamenilor nu l-au descoperit inca si nu-l vor descoperi, poate, niciodata.”

2011
02/05
POSTED BY
CATEGORY
Pense sans cesse
Write comment

Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune

Asa sau INTELIGENTA SOCIALA ?

INTELIGENTA SOCIALA sau masca OMULUI INVIZIBIL ?

(Horatiu Malaele in rolul lui Lelio din piesa “Mincinosul” de Carlo Goldoni)

Recunosc ca am intalnit mai multi oameni remarcabili prin spectacolul credibil pe care il creeaza in jurul propriei persoane, in jurul evenimentelor ordinare si a lucrurilor banale din viata lor. “Remarcabili” sa nu fie inteles ca avand greutate in acest context, pentru ca nu pot aprecia genul care exista numai datorita faptului ca exista cei din jur.

Intrarea in scena trebuie sa fie mereu spectaculoasa, sclipitoare, captivanta si sa sublinieze superioritatea, astfel incat raspunsurile la intrebarile banale legate de cine esti, ce faci parca te-ar situa undeva departe de telul suprem. De fapt omul nu are nimic in spate, in afara de tupeu si o experienta anterioara a scenariilor reusite.

“Ce zodie esti ?” , ” Unde te-ai nascut ?”, ” Ce scoala ai facut ?”, “Cu ce te ocupi ?” … e suficient pentru a crea un scenariu plauzibil, in care devi un actor secundar fara sa sesizezi, e suficient pentru a te face sa te simti atat de bine, e suficient ca sa poata sa-ti castige prietenia, e suficient incat sa ajungi sa oferi si sa ajuti persoana cu incredere, e suficient incat sa crezi ca e ok.

Promisiunile mari: te ajut, o sa fac pentru tine nu stiu ce, stiu atatia oameni care te pot ajuta…mda toata lumea are cate o problema si nevoie de ajutor. Genul acesta al omului invizibil o va identifica imediat si o va specula. Si asa, ajungi sa faci parte dintr-un portofoliu impresionant de prieteni ai individului, cu care va colinda si pe la altii.

Binenteles, genul nu e interesat de oricine, ci intr-adevar de cei care au ce oferi in schimbul unor cuvinte goale.

Este amuzant sa privesti spectacolul de pe margine, sa observi cum conceptele si valorile sustinute cu fermitate in urma cu cateva ore ajung non-valori si cum universul individului se transforma similar cu universul tintei, cum cuvintele sunt alese si rearanjate.

Primul om care m-a facut sa descopar genul prin insusi felul de a fi este cineva din familie. Muzician, artist innascut. Te fascineaza cand il asculti, are sarm, le stie pe toate asa cum iti place tie, ce mai ! Niciodata de la un an la altul nu am revazut aceiasi prieteni, sigur nu se ridicasera la nivelul lui si putea sa povesteasca in amanunt despre problemele fiecaruia, nu si despre valoarea lor.

Toate lucrurile pe care le achizitioneaza acesti oameni capata de la o poveste la alta valoare, in functie de persoana cu care vorbesc. Vacantele si mofturile sunt unele scumpe si daca nu exista prietenul saritor, se poate face credit pentru asa ceva, ca doar trebuie sa aiba cu ce sa impresioneze, trebuie sa aiba ce povesti. Pot sa continue sa fumeze doar pipa, sa frecventeze localurile scumpe, pentru propria imagine, chiar daca familia nu are ce pune pe masa. Pot sa cumpere cel mai scump lucru dintr-un magazin chiar daca nu are valoare.

Lucrand cu oamenii am inceput sa observ ca cei care nu pot construi ceva in aceasta viata cu propriile puteri, insa nici nu le place sa traiasca la un nivel scazut, adopta aceasta tehnica. Traiesc prin ceilalti, sunt OAMENI INVIZIBILI, mancatori de resurse !

Datorita lipsei de substanta, tupeul nu poate tine loc de curaj si incearca sa se tina departe de cei care ar putea sa ameninte castelul de carti de joc.

Si pentru ca lucrez in vanzari…am gasit si o tactica. De ce sa-i pui unui astfel de om o intrebare cu un raspuns exact pe care ar simti-o pana in stomac, cand poti sa nu furnizezi suportul discutiei. E simplu sa nu crezi in zodii, e simplu sa nu spui chiar tot despre tine si e la fel simplu e sa-l dirijezi pe o cale cu totul eronata daca intr-adevar insista. Este si un mod de a analiza de la inceput cine este persoana cu care interactionezi, e un mod placut de a sta confortabil si de a gasi momentul oportun in care sa actionezi.

2011
01/31
POSTED BY
CATEGORY
Uncategorized
Write comment

Amintiri in prezent

Cand ma gandesc la el, nu stiu ce sa aleg din multimea de imagini dragi…

Un barbat inalt, suplu, cu piept si brate puternice, care se trezea dimineata la 6.30 sa faca exercitii fizice jumatate de ora, inainte sa plece la servici.

Un barbat care iubea mai mult ca orice libertatea, facea plimbari lungi pe jos si visa sa stea in afara orasului, in aer liber, intr-o casa cu gradina.

Un barbat pentru care pasiunea pentru arta nu a avut limite si, aici, nu stiu cu ce sa incep: nopti nedormite in care developam filme si faceam poze (simt si acum mirsul solutiilor Revelator si Fixator), zile de duminica in care ma invata sa cant la acordeon, mandolina, nai, muzicuta…zile in care el ma acompania la acordeon in timp ce cantam. Imi aduc aminte lectiile de dans, cand trebuia mereu sa ma imbrac in rochita: tango, vals, cha-cha …si iar tango, preferatul nostru !

Atelierul ! Un intreg univers pentru mine: o multime de lemne, lemnisoare, placi, piese, cabluri, clesti, ferastraie, surubelnite, dalti, pile … toate formele si toate dimensiunile, masa de lucru cu un circular pentru care comanda mereu la strung forme speciale de sculptat in lemn.

M-a invatat sa joc ping-pong, era foarte mandru de abilitatile mele … si mai putin mandru de faptul ca la sah inca nu reusisem sa-i demonstrez ca sunt buna. Am reusit o singura data sa-l inving, dar nu se pune !

Avea multe haine, pe care le asorta intotdeauna cu mult gust, astfel incat nu puteai sa nu te uiti cu admiratie cand il vedeai pe strada. Multe haine care ii veneau ca turnate, de parca varsta nu-si punea niciodata amprenta pe fizicul sau.

Nu era un artist dedicat, era doar indragostit de arta si asta se vedea mereu prin ordinea si seriozitatea care domnea peste tot in jurul sau, chiar si in momentele de creatie. Nu era un artist, era un economist absolvent de ASE.

A plecat de acasa la varsta de 14 ani, a absolvit liceul Nicolae Balcescu din Bucuresti, a lucrat ca pedagog pentru a se putea intretine si a terminat si ASE-ul. Nu a facut compromisuri in viata, ci s-a luptat cu ipocrizia celor din jur. Nu i-a fost frica sa spuna ceea ce gandeste, iar printre aceste lucruri era si afirmatia: Am ajuns sa fac la servici ceea ce urasc mai mult ! (era seful serviciului financiar-contabil de la Institutul de Cercetari Metalurgice din Bucuresti).

El este omul pe care o sa-l admir toata viata, pentru ca fara el nu as fi fost nimic din ceea ce sunt acum, fara el oricum nu as fi existat. Imi spun de multe ori ca as da orice sa ma vada, sa pot sa-i vorbesc acum, sa pot sa-l intreb lucruri despre viata … desi lipseste de atat timp, ma gandesc de multe ori la el.

2011
01/17
POSTED BY
CATEGORY
Pense sans cesse
Write comment
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.